Rugă (2)

Într-o zi, Doamne, m-am ivit
Şi-am năvălit în lumea asta,
Cu ţipăt straşnic de voinic
Pornit la luptă cu năpasta.

N-a fost doar o năpastă, Doamne,
La multe încercări m-ai pus...
Dar, iată, după-atâtea toamne,
Pot încă sta cu fruntea sus.

O, Doamne, simt, nu m-ai uitat
Pierdut în lanul suferinţei,
Căci, altfel, cum aş fi aflat
Şi bucuria biruinţei?

Privesc azi Răsăritul, Doamne,
Şi număr anii câţi s-au dus:
Te rog, dă-mi tot atâtea Toamne,
De astăzi, până la Apus!

30 octombrie 1990