Plopul

La etajul patru e fereastra mea:
Nici la iarbă verde, nici lângă vreo stea.

Nu aud cum creşte tainic firul ierbii
Şi n-aud, în noapte, cum aleargă cerbii.

Meri în floare-şi saltă crengile rotate,
Drumul pân-la mine-l fac pe jumătate.

Doi Brăduţi din basme, frunţile semeţe
Îşi întind spre mine să le dau bineţe.

Sunt şi două beţe, între brazi şi măr:
Vântul când se-abate le ia în răspăr.

Fără supărare, beţele se pleacă,
Şuierând subţire Vântului să treacă ...
............................................................
La etajul patru, nu e fir de iarbă
Şi de dor de verde sângele-o să-mi fiarbă!

Iar de dorul sincer şi voinţa oarbă,
Beţele fac frunze, sevă-ncep să soarbă:

Plopii copilandri, nimeni nu-i întrece,
Cresc o zi cât anul, şi-ntr-un an ca-n zece.

Şi-ntr-o dimineaţă, susurând în ton,
Mi-au ajuns cu fruntea până la balcon

Ea – plopiţă albă, gingaşă, zglobie,
Plopul tânăr – ager, coamă aurie.

Într-o noapte, vârful i l-a rupt unVânt
Încercând să-l plece până la Pământ.

Dar după furtună creşte mai bărbat,
Cu frunzişul verde, mai întunecat.

Crengi mai viguroase – braţe către Cer,
Culegând lumina stelelor ce pier.

Stăm la sfat în noapte, luminaţi de Lună,
Înţelepţii lumii: tună şi ne-adună!

Omul, ce în lume, cel mai sus se crede,
Ia învăţătură de la regnul verde

Cum că: “pribegia pe cărări mărunte
Sigur îl va pierde printre amănunte;

Multele tentaţii ce-i îmbie mersul,
Rup comunicarea sa cu Universul!”
. ......................................................
La etajul patru, cu priviri senine,
Cerul vine astăzi, singur, către mine.

Plopu-mi face semne, cuibul îmi arată,
Porumbei sălbatici cântă şi-i dau roată.

iunie 1983