Furtună mare
E azi în Soare:
Flăcări şi jerbe -
Soarele fierbe.
Câmpuri magnetice
Aleargă bezmetice,
Se nasc radiaţii
Ce zburdă prin spaţii,
Atacă Pământul,
Odată cu Vântul,
Rupând electronii,
Certând neuronii,
Pete pe Soare-
-Ah! Capul mă doare!
..
Mâine-i Zi Mare:
Se-anunţă-n ziare
Eclipsă de Soare!
Cu multă fală,
Intrusa, fatală,
Se-anunţă TOTALĂ.
Mamei mele...
Motto:
Tu bei ceaiul, pleci la şcoală, (Elena Stan, 1926)
Când mă trezesc... a câta oară?
sub raza Conştiinţei mele,
Mă văd în lanul de secară,
stropit cu maci şi albăstrele:
Mă arde lutul sub picioare,
îmi răcoreşte fruntea vântul,
Iar glodu-n strânsă-mbrăţişare,
mă face una cu Pământul.
Privirea mi se-aprinde-n Soare.
Cupola Cerului, ispită,
Îndeamnă Gândul spre visare
şi vis de aur se-nfiripă.
Am împletit cu multă trudă
hamacul existenţei mele
Şi-am agăţat minunea nudă
de-a dreptu-n Cer, de patru stele.
Eu mi-am urmat spre Cer chemarea
ce-o ascundea în el Cuvântul,
Lăsând să piară-n hăuri scara,
ce leagă Cerul cu Pământul.
În drumul ei prin constelaţii,
o stea, în joacă, dă din coadă
Rotind hamacul. Şi prin spaţii
porni în zbor voios să cadă.
Privesc în jos întâia oară
prin plasa rară de hamac.
Un dor în suflet se strecoară,
dar nu ştiu vraja s-o desfac!
Pământul mă îmbie-n iarbă,
chemarea lui mă răscoleşte.
Cu mii de şoapte mă dezmiardă:
un om în plus la bord doreşte!
Plămadă sunt din lut şi Soare,
am Ceru-n suflet, nesfârşit...
Spirala gândului ce doare
Pământ şi Cer a-nlănţuit.
Încearcă Mintea înţeleaptă
vulcanul Inimii să stinga
Dar se retrage şi aşteaptă
ca Timpul fruntea să-mi atingă.
Şi râde Cosmosul în noapte,
privind în jos cu ochi de stele,
Cum se frământă şi se zbate
grăunţul existenţei mele...
1984
ochi curioşi, strălucitori,
Căci m-am îndrăgostit de ele
privindu-le de-atâtea ori.
Când eram mici şi era vară,
Tata ne duceam la câmp.
Ne întorceam în fapt de seară,
în carul încărcat cu fân.
Priveam în dulcea legănare
a fânului înmiresmat
Cum liniştit stă Carul Mare
de bolta neagră agăţat.
Privirea se-adâncea în noapte
spre aştri. Mâna-ntind spre ei,
Căci îmi păreau aşa aproape
şi-am vrut din Cer să fur scântei...
Iar rătăcită printre stele,
albeşte Calea Robilor:
Bunica povestea adesea
cum i-a salvat pe truditori.
Zăresc apoi Steaua Polară
şi gându-mi zboară spre ocean:
Urmând-o marinarii-aflară
mult căutatul lor liman.
Când Vântul fânul îl răsfiră
la pândă ochii mi i-am pus:
Nu-i oare zvon din dulcea Liră
ce străluceşte-acolo, sus?
Dar văd căzând stea după stea,
ca toamna perele din pom:
Şi tot Bunica nespunea
că-n lume-a mai murit un om.
Cu ochi cuminţi, priveam în zări,
trăgând aroma fânului
Şi m-adânceam în dulci visări
ca orice Om cu Steaua lui...
Şi azi trăiesc tot printre stele
căci de copil le-am îndrăgit.
Dar azi, dezleg o taină-n ele,
chiar dacă eu am amurgit.
Şi le privesc cu încântare
din seară, până-n dimineaţă,
Căci văd acum în fiecare
un Soare dătător de Viaţă!
octombrie, 1957 /2003
Glob din hidrogen şi heliu,
te înalţi incandescent
Salutat de Zeul Mării
cu vestitul său trident.
Săvârşind călătoria
zilnică pe firmament,
Scalzi în baia ta de aur
tot ce-i viu și permanent.
Tu apari cu Aurora
din Extremul Orient
Şi dispari cuprins de flăcări
să răsari în Occident.
Laşi pe Cer Lună şi stele
dar la termenul scadent
Iar apari în Zorii Zilei
ca un veşnic repetent.
Răsfăţat în curcubeie,
chiar în zilele când plouă,
Tu transformi în nestemată
cel mai mic bobuţ de rouă!
Iar de-i chiciură pe ramuri,
dantelată, argintie,
Tu scalzi totul, ca în basme,
într-o baie aurie!
Slavă şi Iubire , Ţie,
glob cu sufletul ardent,
Azi şi mâine, pretutindeni,
tu răspunzi mereu prezent!
2000
Dorm căsuţele-n câmpie,
luminate doar de astre,
Ocrotite de strânsoarea
Caldă a Planetei noastre.
Trec în caravane norii,
lin plutind spre destinaţii
Şi se pierd în nesfârşirea
spaţiilor dintre staţii...
Vântul care-abia adie
îi transformă în fantasme:
Uriaşi, jivine, fiare
întâlnite doar în basme.
Pe o geană de lumină
se ivesc în zare Zorii
Şi-n lumini multicolore
Aurora-mbracă norii.
S-a trezit cu rouă-n gene
noua Zi, strălucitoare,
Iar casuţele-n câmpie
râd în răsărit de Soare.
Martie, 1999
(din volumul de poezii "PRINTRE STELE")
Plecată de la Măgurele
Pe-o ploaie tristă, fără leac,
Mă-ntorc murată pân-la piele
Şi-mi iau tovarăş... un coniac.
Ghiocul palmei îl mângâie
Trezind aromele-i de vis.
Podgorii, Toamna aurie,
Aduc nectar din Paradis.
Un fulger globular îmi pare
În cupa mică de cristal,
Sau, chiar un concentrat de Soare,
Cu irizări de foc bengal.
O alchimie de maestru
Sublimă gândurile grele...
Din tina globului terestru
Mă proiectează către stele.
Noiembrie, 1976
(din volumul de poezii "PRINTRE STELE")