Lecţii de Astronomie

Mi-am aţintit iarăşi spre stele

      ochi curioşi, strălucitori,

Căci m-am îndrăgostit de ele

      privindu-le de-atâtea ori.

Când eram mici şi era vară,

      Tata ne duceam la câmp.

Ne întorceam în fapt de seară,

      în carul încărcat cu fân.

Priveam în dulcea legănare

      a fânului înmiresmat

Cum liniştit stă Carul Mare

      de bolta neagră agăţat.

Privirea se-adâncea în noapte

      spre aştri. Mâna-ntind spre ei,

Căci îmi păreau aşa aproape

      şi-am vrut din Cer să fur scântei...

Iar rătăcită printre stele,

      albeşte Calea Robilor:

Bunica povestea adesea

      cum i-a salvat pe truditori.

Zăresc apoi Steaua Polară

      şi gându-mi zboară spre ocean:

Urmând-o marinarii-aflară

      mult căutatul lor liman.

Când Vântul fânul îl răsfiră

      la pândă ochii mi i-am pus:

Nu-i oare zvon din dulcea Liră

      ce străluceşte-acolo, sus?

Dar văd căzând stea după stea,

      ca toamna perele din pom:

Şi tot Bunica nespunea

      că-n lume-a mai murit un om. 

Cu ochi cuminţi, priveam în zări,

      trăgând aroma fânului

Şi m-adânceam în dulci visări

      ca orice Om cu Steaua lui...

Şi azi trăiesc tot printre stele

      căci de copil le-am îndrăgit.

Dar azi, dezleg o taină-n ele,

      chiar dacă eu am amurgit.

Şi le privesc cu încântare

      din seară, până-n dimineaţă,

Căci văd acum în fiecare

      un Soare dătător de Viaţă!

octombrie, 1957 /2003